La sediul din str. Mr. Sava nr. 4, publicul larg poate vizita expoziția de carte și documente organizată de colectivul Sălii de Lectură și Internet a Bibliotecii Judeţene „Duiliu Zamfirescu” Vrancea, cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la trecerea în neființă a istoricului și criticului literar Eugen Lovinescu.
Eugen Lovinescu (31 octombrie 1881- 16 iulie 1943), istoric şi critic literar, estetician şi prozator, a fost iniţiatorul modernismului, curent literar ce s-a manifestat în jurul grupării culturale de la „Sburătorul”, formată din revista şi cenaclul literar cu acelaşi nume. Revista „Sburătorul” a apărut la Bucureşti între 1919-1922 şi 1926-1927, iar cenaclul literar, iniţiat în 1919, a avut o activitate permanentă şi o organizare riguroasă, continuând să funcţioneze încă patru ani după moartea lui Lovinescu. Criticul a debutat cu o atitudine antisămănătoristă şi antisimbolistă, iar ca adept fidel al spiritului maiorescian susţinea dreptul tuturor claselor sociale de a fi reflectate în literatură, având în vedere mai ales reprezentarea burgheziei aflate în plin progres şi afirmare culturală.
Primele lucrări doctrinare păstrează rigorile criticii maioresciene, dominate de scepticism – „Paşi pe nisip” (1906) şi „Critice” (1910) -, dar principalele opere de critică ale lui Eugen Lovinescu sunt „Istoria civilizaţiei române moderne” în trei volume (1924-1925) şi „Istoria literaturii române contemporane”, în cinci volume (1926-1929). Un loc aparte îl ocupă monografiile de scriitori – „Grigore Alexandrescu. Viaţa şi opera lui” (1910), „Costache Negruzzi. Viaţa şi opera lui” (1913), precum şi studiul „Titu Maiorescu” în două volume (1940).
Ca şi George Călinescu, criticul a abordat şi stilul beletristic, scriind „Nuvele” (1907) şi romane: „Mite”, „Bălăuca” (1935), „Diana” (1936), „Mili” (1937).
Polemica lui Eugen Lovinescu, purtată cu sămănătoriştii şi poporaniştii, s-a axat pe faptul că aceştia susţineau realizarea, în continuare, a creaţiilor literare cu temă rurală, care să reflecte simpatia exagerată pentru ţărani, în timp ce criticul pleda pentru modernizarea literaturii române prin crearea prozei obiective şi a prozei de analiză psihologică, precum şi conturarea personajului intelectual, mult mai interesant prin „speculaţiile intelectuale şi sentimentale, jocurile complexe de sentimente”.
Biografie
S-a născut la Fălticeni, la 31 octombrie 1881, ca fiu al lui Vasile Lovinescu şi al Mariei. După absolvirea cursurilor gimnaziale de la Fălticeni, în toamna anului 1896 se înscrie la Liceul Internat din Iaşi. În anul 1899, este student al Facultăţii de Litere a Universităţii din Iaşi, pe care o părăseşte după două săptămâni, trecând la Universitatea din Bucureşti, unde urmează filologia clasică. Obţine licenţa în anul 1903.
Susţine doctoratul la Paris (1909) cu lucrarea J.J. Weiss et son oeuvre litteraire şi Les voyageurs francais en Grece au XIX-eme siecle. În acelaşi an publica la Bucureşti volumul I din Critice şi monografia Grigore Alexandrescu.
Între anii 1910 şi 1914 ţine cursuri la Universitatea din Bucureşti şi colaborează la revista „Convorbiri literare”. E numit profesor de limba latină la Liceul „Matei Basarab” din Bucureşti. În perioada 1914 – 1916 colaborează la revista „Flacăra”. Refugiat în Moldova, în 1916, locuieşte o vreme la Odesa. Reîntors la Bucureşti în 1918, editează magazinul ilustrat „Lectura pentru toţi”.
Sub conducerea lui E. Lovinescu, apare la 19 aprilie 1918 primul număr al revistei „Sburătorul”, care, din 1921, se va numi „Sburătorul literar”.
Continuă să publice volume din Critice. În perioada 1924 – 1925 apar cele trei volume din Istoria civilizatiei române moderne. Publică de asemenea cele cinci volume din Istoria literaturii române contemporane (1926-l929).
Propus membru al Academiei Române (1936), este respins, neobţinând decat 14 voturi din cele 23.
Publică în „Revista Fundaţiilor Regale” romane autobiografice: Bizu (1923), Firu-n patru (1932), Diana (1936), Mili (1936), Acord final (1938-l939). Între anii 1934 – 1935 publică romanele din ciclul Eminescu. Este pensionat în 1938 din postul de profesor de limba latină şi greacă de Ia Liceul „Minai Viteazul” din Bucureşti.
Monografia în două volume T. Maiorescu (1940) este respinsă de la premiul Academiei Române (1942).
Cu ocazia împlinirii vârstei de 60 de ani, apare volumul omagial E. Lovinescu, semnat de Şerban Cioculescu, Pompiliu Constantinescu, Perpessicius, Vladimir Streinu şi Tudor Vianu. Criticul desfăşoară în continuare o bogată activitate, publicând o serie de cărţi de referinţă: P.P. Carp, critic literar şi literat (1942), Antologia ideologiei junimiste (1943), Titu Maiorescu şi posteritatea lui critică (1941), Titu Maiorescu şi contemporanii II” (1943- 1944).
Se stinge din viata Ia 16 iulie 1943.
LECTORNET 