Focșanii și Unirea

Standard

Într-un spaţiu al prieteniei şi al dragostei faţă de cultura română, la Sala de lectură și internet a Bibliotecii Județene „Duiliu Zamfirescu” Vrancea din strada Maior Sava nr. 4, a avut loc, în data de 22 ianuarie 2016, începând cu ora 1200, o întâlnire dedicată sărbătoririi a 157 de ani de la Unirea din 1859.         Cu această ocazie, domnul profesor de istorie Cezar Cherciu a susţinut prelegerea intitulată Focşanii şi Unirea, în faţa unui auditoriu format din bibliotecari şi o parte din membrii Asociației Nevăzătorilor din România, Filiala interjudețeană Buzău-Vrancea, parteneri ai bibliotecii. Domnul Cezar Cherciu ne-a purtat cu gândul şi cu bucuria prin vremuri de mare însemnătate pentru oraşul nostru şi pentru istoria naţională, amintindu-ne de idealul românesc al unităţii şi de inspiraţia cu care liderii politici ai neamului nostru au ştiut să unifice destinul moldovenilor cu cel al muntenilor într-un prim stat naţional. Partenerii de la Asociaţia Nevăzătorilor din Focşani ne-au bucurat inimile cu un concert dedicat Unirii, emoţionând sufletul asistenţei şi amintindu-i că patriotismul se trăieşte cu toată fiinţa.

Această prezentare necesită JavaScript.

Lasă un comentariu